Despre noi – Atelierele MBS

În plină criză mondială, europeană, națională – ca să o luăm de la mare la local, ne-am reinventat. Credința noastră este că doar prin cultură, educație și implicare mai putem ieși la lumină. Și pentru că se scrie mult în România și se citește foarte puțin, am considerat că trebuie să existe câteva repere de bun simț în această „industrie” a cărții independente, astfel încât fiecare autor să aibă o serie de exemple de cum să pornească în aventura minții sale.

Fiecare om este dator cu o carte, deoarece fiecare om este unic și vede lumea în felul lui. Să scrii este o eliberare, dar în același timp și o mărturile a clipei, a locului și a epocii. Fiecare dintre noi am simțit că prin scris (blog, post, social media, media online etc.) putem pune în istorie un reper personal. Că ne putem face respectați prin ideile și gândurile noastre. Dar ca să treci de la post la blog și mai apoi la carte, trebuie să o faci cu credință, pasiune și respect. Respect pentru ceilalți, pentru cititori. Dacă tu nu-i respecți, nu aștepta reversul de la ei.

Atelierele MBS sunt despre cărți: cărțile voastre, autorii independenți, care aveți multe povești de spus și idei de împărtășit.

„Când devii scriitor, inima și mintea ta se împart între multiplele tale personalități.” – Kazuo Ishiguro

Suntem aici într-un club. Un club al cărților și ideilor. Nu într-un magazin, nu într-o afacere, ci într-un spațiu spiritual care să ne ajute să ne dezvoltăm, să evoluăm. Niciun fel de gen nu este de prisos sau de neabordat. Fiecare gen are rolul lui și cititorii lui.

Ne organizăm astfel încât scrierile voastre să fie vizibile, bine și corect analizate, promovate și premiate.

„Oamenii cred că poveștile sunt create de oameni. De fapt, este exact invers.” – Terry Pratchett

În atelierele MBS veți descoperi recenzii și analize pe bune, oportunități de publicare internațională și națională prin editurile clasice, recomandări de servicii editoriale și de marketing care să asigure calitatea scriiturilor voastre, recomandări de servicii de marketing, promovare, vânzare (retail și distribuție) și prezență la evenimente importante de carte (precum târgurile de carte), articole și interviuri, recomandări de lectură, tehnici de scriere pentru toate genurile, recomandări de servicii de conversie în digital și audio etc. De asemenea, suntem în curs de a finaliza proiectul de agenție literară care să vă reprezinte interesele și cărțile în relația cu editurile internaționale.

De asemenea, ne străduim să realizăm o comunitate cu interese proprii specifice, care să poată oferi membrilor oportunitatea de a discuta cu autorii independenți.