Vlad Tolan este un tânăr scriitor român, autor al unui volum de Fantasy, al mai multor volume de poezie și volumului de proză confesivă „Haos”, publicat în 2024. Scrierile sale, profund personale, sunt realizate în jurul vârstei de 23-25 de ani și explorează cu o onestitate brutală teme precum identitatea fragmentată, anxietatea, depresia și singurătatea.
Originar dintr-un oraș mic pe care îl descrie adesea critic, Vlad s-a mutat la Cluj-Napoca pentru studii, unde a finalizat un master și se pregătea pentru admiterea la doctorat. Înainte de a se concentra pe cariera literară, a fost un sportiv de performanță, practicând judo de la vârsta de patru ani și, ulterior, box pentru mai mulți ani.
Stilul său literar este direct și nefiltrat, adesea la granița dintre jurnal și poem în proză. O caracteristică distinctivă a scrierilor sale este amestecul natural dintre limba română și engleză, o alegere stilistică pe care o justifică prin nevoia de autenticitate. Dualitatea dintre „omul” care caută stabilitate și „artistul” care se hrănește din suferință și absență este un conflict central în opera sa.
„Haos” este mai mult decât o carte; este un act de exorcizare și autodefinire, un jurnal al unei conștiințe în plină furtună. Vlad Țolan reușește să transforme fragmentul, contradicția și vulnerabilitatea în principii estetice, oferind o proză vie, curajoasă și profund umană. Volumul se constituie într-o mărturie valoroasă a unei sensibilități contemporane, pentru care ordinea nu mai este o certitudine, iar haosul devine singurul spațiu autentic al creației și al existenței. Este o lectură necesară pentru oricine dorește să înțeleagă modul în care literatura de azi poate cartografia labirinturile sinelui modern.
Eul ca Epicentru al Haosului
Filonul tematic central al volumului este, fără îndoială, explorarea identității fragmentate. Autorul se autodefinește printr-o serie de antiteze, construind un portret complex și adesea contradictoriu. În textul inaugural, „Confesiune”, el enumeră etichetele primite de la ceilalți: „Un om rău, un om bun. Arogant, foarte arogant. Genial, foarte deștept, dar extrem, extrem de prost. […] Singuratic, dar dependent de atenție”. Această multitudine de percepții externe este internalizată și asumată ca parte a unui întreg haotic.
Haosul nu este prezentat ca un defect ce trebuie corectat, ci ca o condiție existențială, o sursă de energie creatoare. Dedicația cărții este elocventă în acest sens, fiind adresată „tuturor celor care au ajutat la formarea acestui Haos, celor care îl alimentează & celor care îl vor descoperi”. Autorul se identifică pe deplin cu această stare, afirmând tranșant în textul „Ceață”: „Eu nu sunt praf, nu sunt nici cuvinte, cerneală […] Eu sunt Haos. Și sunt ceață”.
Un conflict recurent care alimentează acest haos este dualitatea dintre „Vlad omul și Vlad artistul”. Artistul este hrănit de absență, durere și singurătate, în timp ce omul tânjește după conexiune, normalitate și pace. Această tensiune este exprimată dureros de limpede: „absența ei din viața mea se va dovedi mult mai valoroasă și importantă” sau „Ca să scriu despre asta, noi trebuie să nu mai fim”. Scrisul devine astfel un act paradoxal: o formă de supraviețuire care se alimentează din propria suferință.
Estetica Fragmentului și a Autenticității
Stilistic, Vlad Țolan optează pentru o voce confesivă, directă și lipsită de filtre. Proza sa, adesea la granița cu poemul în proză, se caracterizează printr-un fragmentarism asumat, structura cărții, compusă din texte scurte și intitulatate, reflectând perfect tema centrală. Nu există o narațiune liniară, ci flash-uri, instantanee ale unei conștiințe în perpetuă agitație. De asemenea, prin limbaj hibrid („Romgleza”): utilizarea frecventă a inserțiilor din limba engleză („My light sailed” , „I’m a keeper” , „I hoed around a lot”) nu este un simplu artificiu, ci o marcă a autenticității. Autorul însuși accentuează acest aspect, justificându-l ca fiind o parte naturală a procesului său de gândire, pe care refuză să o cenzureze. Prin registrul liric: chiar dacă forma este prozaică, limbajul abundă în metafore („Mintea mea a fost mereu cea mai letală armă” , „eu eram balansoarul ei”) și imagini senzoriale puternice, cu o predilecție pentru cele olfactive, așa cum reiese din textul cu același nume.
Cea mai mare calitate a volumului este curajul autorului de a-și expune fără menajamente conflictele interioare, anxietățile și momentele de criză. Această onestitate brutală creează o conexiune puternică cu cititorul. Vlad Tolan are o voce auctorială recognoscibilă, energică și modernă. Amestecul lingvistic și tonul direct, confesiv, îi conturează un stil personal pregnant.
Anumite texte ating o profunzime emoțională remarcabilă. „Fluturi albi”, o meditație asupra morții bunicii, este un text de o sensibilitate copleșitoare, care ancorează haosul abstract în experiența universală și concretă a pierderii. Similar, „Saturn” este o explorare tulburătoare a alienării și a unui moment de revelație dureroasă.
Sunt și câteva puncte de reflecție:
Riscul repetitivității: Obsesia pentru anumite teme – dualitatea om/artist, singurătatea, relațiile eșuate – deși constituie nucleul cărții, poate crea pe alocuri o senzație de discurs circular.
Ermetismul confesiunii: Caracterul profund personal și lipsa distanței critice față de propriile trăiri, deși programatice, pot genera uneori o senzație de claustrofobie. Cititorul este captiv în mintea autorului, ceea ce poate fi atât fascinant, cât și copleșitor. Și cine a trecut prin astfel de episoade, începe să se frământe pe locul de lectură mai mult decât trebuie.
Cartea poate fi comandată de aici. Celelalte cărți ale lui Vlad pot fi comandate de aici.
